şovăielnic crescând din cadavrul verii toride
până la urmă a venit
atinse de vreme şi bruma subţire
frunzele salciei noastre cad luate de recele vânt

dincolo de zare spre nord
cu gândul la tine vin să-ţi spun
că-nghesuitului meu jur îi voi da tain de cuvinte

încleştate-n voite tăceri
maxilarele dor
gura-i briceag cu limba-n plăsele
ciulesc urechile spre înapoi
oare am fost fără să ştiu ventrilog
cu buzele-ncremenite-n surâs prefăcut
strecurând printre dinţi doar vorbe în gol

voi deschide briceagul
dacă-i rugină pe limbă cum mi se spune
voi încerca şlefuirea şi cu el ascuţit
am să tai binişor piedica de funie
ce a ţinut capul plecat la picior
al bătrânului cal
mângâindu-l pe gât îi voi cere iertare
şi bătându-l pe crupă uşor îi voi spune
- dacă mai poţi zboară eşti liber...